Future and Past: 2012

duminică, decembrie 16, 2012

Dă-o dracului de viaţă?

Ai devenit inamicul tău. Te lupţi cu tine însuţi pentru a ieşi. Vrei dar nu reuşeşti să te rupi din tine şi să te priveşti din exterior. Ar fi cea mai bună soluţie, plus cea în care trebuie să dovedeşti că experienţa acumulată peste ani îţi poate reda sângele rece pe care odată îl aveai. Ai vrea să înveţi din greşelile altora dar ceva te împiedică să pui în aplicare ceea ce, o dată şi altă dată, spuneai altora să facă.
Ai văzut că se poate, ai acumulat, ţi s-a mulţumit pentru sfaturi şi idei. Ai observat ratările, eşecurile şi slăbiciunile.Şi totuşi nu poţi să faci la fel?
La rândul tău ai primit sfaturi, ţi s-a arătat că e mai mult rău decât bine, nu eşti orb şi simţi pe pielea ta că nu mai e nici o şansă. Şi totuşi nu faci ceea ce trebuie, ceea ce ştii că trebuie să faci, că e bine pentru tine; nu faci ceea ce de mult timp trebuia. Nu că nu vrei. Dar ce te împiedică? De regulă, când ceva sau cineva îţi creează un sentiment neplăcut de nesiguranţă şi poate, viitor eşec, sistemul tău de autoapărare scoate automat scutul antivirus şi armele anti-malware pentru a opri aceste atacuri. Problema ta e că acest Trojan a trecut de sistemele de securitate şi te roade pe interior. Te-a dezarmat şi nu mai ai cu ce să lupţi. Îţi trebuie un update de soft sau, cel mai potrivit, o formatare a sistemului. Toate partiţiile. Dar procesorul e unul slab, memoria e puţină, hard-ul e mic. De aceea probabil că procesul de formatare durează atât. E un început, se mişcă greu, dar e totuşi, un început.
De ce înţelegi atât de greu că e mai bine acum decât mai târziu, când cu siguranţă damage-urile vor fi şi mai adânci? Nu trebuie să fi back-up-ul nimănui, nu mai ai voie să te laşi purtat pe aripile vântului uscat , care nu duce nicăieri. E timpul să fi ceea ce trebuie să fi, e timpul să iei viaţa în piept din nou şi să mergi pe calea ta, calea pe care o ştii a fi bună, drumul pe care trebuie să mergi pentru că aşa crezi de cuviinţă nu pentru că alţii merg pe el sau îţi bătucesc cărarea. Va trebui să tragi de unul singur, dând din coate, muşcând şi tăind în orice parte pentru a ajunge acolo unde trebuie şi vrei.
Eşti un prost! Pentru că ştii să le dai altora sfaturi, dar nu poţi să le aplici şi în cazul tău. Te credeam deştept, descurcăreţ, dar eşti doar o umbră făţarnică ce îşi cunoaşte bine rolul şi îl joi la fel de bine. Ştiu, se aplică tuturor, dar de ce susţii că esti altfel? Vezi, acum că eşti sincer cu tine îţi dai seama că de fapt nu eşti cu nimic mai presus. Dacă îţi înfig toporul în fund tot sânge iese, nu iese aur sau minte.
Aşa că ia atitudine si fă dracului ceea ce trebuie să faci! Taci din gură, concentrează-te şi joacă pe strada ta, în filmul tău şi în regia ta! NIMENI NU E MAI PRESUS DE VIAŢĂ, dar viaţa nu e mai presus de tine!
Pentru că viaţa e aşa cum o faci.Mănânc şi rahat dacă trebuie pentru binele si bunăstarea mea.

marți, decembrie 11, 2012

De porc ce sunt!

De regulă mănânc porc. Dar nu sunt porc de felul meu de porc ce sunt. Căci porcul are rât iar mi-e îmi şade cu nas, cică. Dar porcul nu e porc destul dacă nu...area alături şi lături. O troacă imensă de lături e lumea porcoasă din jurul meu, în care eu nu sunt porc, nu unul mic, dar ştiu să rânesc în mizeriile lăturilor.
Ea nu e scroafă, căci o scroafă face doar groh groh când la ţâţele ei se adună, nesătui, purcelaşii, drăgălaşii, şi o sug ca pe un penis, erect şi vascularizat, nesupt de porci de porci ce sunt.
Şi oare, vă-ntrebaţi, unde sunt vacile. Pe câmp, într-o poiată sau lângă porcii de acasă. Mişeii se abat doar pe la cârciumi, nu în ograde, şi în cocini unde scroafa, după ani de supt la creier, a ajuns o vacă-n casă.
Şi porcul numai porc să nu mai fie, că la cât de porc a fost odată, a ajuns un bou beţiv.
De regulă mănânc porc. Dar câteodată, în cazuri rare în care vaca ajunge şi în casa mea, o iau pe pajişti lăturalnice şi bag un crac de vacă, atât de greu de mestecat. Hoaşcă bătrână, vaca asta, căci până şi în farfurie îmi stă în gât ţi o înghit greu.
Al naibii carnea pe ea, nu se lasă nici moartă!

sâmbătă, noiembrie 17, 2012

O altfel de soluţie

Postam mai devreme pe facebook o poză care personal mi-a plăcut enorm. Nu neapărat pentru că este frumoasă, ci pentru ceea ce conţine şi momentul în care a fost făcută. Întotdeauna am fost fascinatde cer, nori, stele şi tot ceea ce ţine de necunoscutul astral. Iar poza aceea cu soarele care se ascunde după nori e bestială. Norii, detul de groşi, par că au explodat în partea superioară. Soarele lasă o umbră interesantă să se observe în jurul lor, stând ascuns dar parcă vrând să iasă. Exact cum spuneam şi pe facebook, natura te poate surprinde uneori cu chestii fantastice, pe care poate nu mulţi au ocazia să le vadă, sau cel puţin nu în acel moment. Da, mai sunt şi cei care le văd dar nu pot sau nu vor să aprecieze spectacolul.
Pe mine sigur mă impresionează şi mult mai sigur mă bine dispun momente de acest gen. Mă consider un om care nu este foarte uşor impresionabil, însă dacă ştii să atingi coarda care trebuie, îmi ajungi la suflet imediat.
Este şi mai plăcut dacă pot surprinde astfel de momente pentru a putea să le am ca amintire, în primul rând, iar în al doilea să pot să le împărtăşesc şi celorlalţi aceste imagini.
Cât despre momentul captării pe peliculă a acestei poze? Eram la criş, implicat într-o discuţie amicală cu cineva. Era un moment de acalmie, vara, în care nu îţi vine să te uiţi la soare nici cu ochelari de eclipsă.
Făcând legătura, vreau sa punctez faptul că dacă nu eşti mereu cu capul în pământ, plin de gânduri şi griji, dacă ridici fruntea şi iei viaţa în piept cu bune şi rele, poţi să observi şi singur astfel de momente şi, mai ales, poţi să vezi şi un altfel de relaxare, de ce nu, inspiraţii.

joi, noiembrie 01, 2012

Concediu

De azi cică sunt în concediu. O săptămână magică în care o să fac o călătorie minunată. Am să îmi încep turul cu Ungaria, unde vreau să merg la băile Hajduszoboszlo, o staţiune superbă unde mă simt în largul meu înconjurat de zeci de bazine cu apă termală.
De acolo voi merge în Austria, să colind un pic Alpii, poate un pic de schi sau căţărări, cine ştie.
Din Austria o să îmi iau tălpăşiţa în Italia, unde mi-am dorit mereu să ajung în Veneţia; înainte să se scufunde de tot. O tură de încălzire pe la Domul din Milano, o măsurătoare cu bolobocul la Turnul din Pisa şi....surpriză: înapoi la Milano, la aeroport, unde o să mă îmbarc înspre...Fiji. Mi-am ales pachetul celor de la Namale pe insula ce ii poartă numele,aşa zisa "definition of paradise". Spa, aventuri, scuba diving şi multe alte răsfăţuri boiereşti.
Din păcate voi fi acolo doar cinci zile, pentru că mă voi întoarce în Europa.În Germania, mai precis, unde voi vrea să vizitez câteva din ruinele Celui de-al Doilea Război Mondial. Tot ce se poate vedea într-o zi. He he, bugetul....
Din Germania iau din nou avionul spre Franţa, pentru că la Tour Eiffel nu am fost niciodată şi mereu mi-am dorit să scuip de sus pe cineva. Poate dau şi de unul sau doi compatrioţi jidani şi o să le găuresc găoaza dacă o să o găsesc în negrul lor absolut.
Şi în sfârşit din ţara celor care nu vorbesc engleza mă voi întoarce în draga noastră Românică. Aici după lunga şi ostenitoarea călătorie în toată lumea, mă voi relaxa în patul meu şi voi reveni cu picioarele pe pământ. Nu de alta dar visez şi eu frumos uneori. Chiar şi acum.
Sponsori? :))))))

luni, octombrie 29, 2012

Singurătatea

Toată lumea are nevoie de astfel de momente. Dacă cineva îmi spune că nu ori e egoist ori vrea doar să mă contrazică. Vorbesc de momentele de singurătate în care te bucuri de linişte totală, clipe în care nu ai nevoie de nimeni şi, mai ales, nimeni nu are nevoie de tine. Ultima parte e un pic mai grea pentru că de cele mai multe ori legile lui Newton se aplică şi în astfel de cazuri. Adică atunci când ai mai mare nevoie de linişte, cineva sigur se găseşte să te deranjeze. Iar replica pe care o gândeşti e, mai mult ca sigur o înjurătură grea, indiferent despre cine este vorba: că e mama, tata, soţia sau prietena.

Dar da, tre sa recunosc că sunt şi clipe lungi în care singurătatea nu mi-a fost deranjată de nimeni. Absolut nimeni. Fără să îmi pun telu pe silent sau ceva de genul. Acum,în timp ce scriu, la un radio cântă grasu’ ăla cu cucucurcubeul măsii’ şi lumea minunată. Pentru moment, mă traspun în pielea lui. Îmi trece repede în momentul în care îmi amintesc că obezul ăla a murit. Dar poate că şi eu am fost over the rainbow în unele momente din ziua trecută în care doar am lenevit, singur şi nedisturbat.

Ah, şi e atât de bine când cineva nu înţelege că singurătatea e un dar de la Dumnezeu...e atât de bine când cei apropiaţi te cred sadic pentru că savurezi orice clipă în care nu îţi sună handicapatul de tel şi nimeni nu e în jurul tău să te sâcâie din minut în minut...!!!

Daaaaa.....

E atât de uşor să te obişnuieşti cu singurătatea, dar atât de greu după liniştea mormântală pe care o doreşti să ţi se rupă acest ciclu de zile minunate în care nici măcar job-ul nu mai e pe primul plan. E doar „It’s a wonderfull wonderfull life.....!”

Ştiu că de multe ori par sinistru, ciudat sau cine mai ştie cum...Dar mă simt atât de bine să ştiu că da, sunt diferit şi unic şi, mai ales, eu însămi... He he, nu de alta dar e greu să fi aşa! Nici măcar nu mă chinui şi nici măcar nu sunt modest când spun asta.

Singurătatea e prilej de amintiri, regrete, momente de sclipire, tristeţe, relaxare, intimitate imaginară sau iluzionară dar mai ales şi în special clipe de reflecţie.

Ador singurătatea atunci când e binevenită!

duminică, octombrie 14, 2012

Truc imposibil

Roata...

Întâmplare întâmplătorare sau nu, cert e că acum aproximativ doi ani mergeam cu maşina proprietate personală înspre Rieni, localitate aflată la 7 km de Ştei. Iarnă, frig, noapte. Înainte să pornesc mă sună o amică să îi cumpăr un pachet de ţigări. Chiar dacă nu îmi stă în fire să cumpăr ţigări altora, îi iau. Cu această ocazie scade bugetul alocat pentru acea zi alimentării maşinii cu combustibil. Şi cum mergeam pe roşu ca tot românu', îmi fac tupeu şi pornesc cu gândul că voi ajunge la Rio, voi recupera banii şi pe urmă îmi alimentez. Zis şi făcut. Însă la intrarea în sat, hop...vrr..brrr...pula motor, pula benzină. Ce fac? Peco e tocmai în celălalt capăt al satului, afară, să nu uităm, frig, noapte alea alea. Sun un prieten "bun" care la nevoie se cunoaşte, cu speranţa că e în localitate. Sun şi culmea, răspunde. Ora 20:00, aproximativ. Se află în Ştei dar promite că în 5minute e la faţa locului şi rezolvăm. Wow!!!
-Ok, te aştept.Sigur vi?
-Sigur vin, acum am şi pornit.
Şi pe când treceau ele minutele cu neştirea, stau şi mă gândesc la conversaţie şi la zgomotul de fond ce se auzea când am vorbit. Adică domnul meu bun amic era la păcănele, băga fain frumos banii în şeptari. Şi după30 de minute de gândire la rece mă dumiresc şi o iau agale pe jos, să îmi rezolv singur problema, că deh, singur am păţit-o. Restul, e cancan.
Cică roata se întoarce...da de undeeee! Roata doar se învârteeee....dacă ai benzină sau motorină după caz.
Culmea dracului face ca azi, stând liniştit şi da, până la urmă completând actele pentru job, sună amicul mai sus amintit. Zic în sinea mea: suc, chestii, ieşiri, alea alea....Daaaa fi seriosss măi băiete! Amicul mă roagă frumos să îl duc până la peco pentru că a rămas fără motorină în faţa garajului.Şi îmi sare mie imediat mintea la faptul că de data asta tre să îl ajut. Nu de alta dar acum câteva luni amicul meu doldora de bani care iubeşte doar femeile care iubesc banii, din prostia şi grandomania lui, a mai apelat o dată la mine că a rămas tot în pana prostului dar undeva mai departe. Nu că nu aş fi fost în zonă, că doar ştia că sunt la job. Dar pardon, de data asta sunt la job şi oricum tre să ţi-o plătesc, în cazul în care ai uitat. Eu nu!
Revenind la ziua de azi, am zis că îl ajut. Mă îmbrac cu zâmbetul pe buze, mă încalţ liniştit şi la ce îmi sare gândul: cireaşa de pe tort ar fi dacă doamna lui pentru care el îşi vinde "Ifonul" ca să o îmbrace în stilul curvelor de Ştei, fără gust şi fără noimă, ar fi prezentă în maşină . Şi Doamne, când ajung la faţa locului şi o văd acolo, cu un rânjet forţat pe faţa aia.........., mă apucă un râs isteric şi mulţumesc zeilor pentru acest fapt. Şi ca totul să fie asezonat cu un pic de frişcă cu sirop de arţar, când urcă ei în maşină îl întreb cum de a rămas din nou fără motorină, doar nu şi-a plimbat consoarta ca să o vadă lumea că e a lui. He heh...
După ce scap de remorca tipului că stă tocmai lângă peco, îmi duc bunul prieten înapoi la maşina de servici, să bage motorină cu sticla. Iar siropul l-am degustat în momentul în care mi-a mărturisit că aşa jenă nu i-a mai fost de mult. Faţă de ea, logic, tâmpitul, că a rămas vezi Doamne, fără combustibil.
Acum râd în continuare satisfăcut mai ceva ca la un oral la franceză cu madam' X.

Eu , cu cine votez?

Plouă de rupe. E o vreme care mă ţine închis în casă. Nu am nimic în minte, nici măcar urma de acel "fă ceva" sau apucă-te de completat actele şi fă-ţi monetarul. Cine a zis că vremea rea e vreme de numărat banii s-a înşelat amarnic.
Era să uit faptul că nu am mai postat de multă vreme; şi ce, mare pierdere...!
Mă doare fundul de la cât am stat în poziţia asta de laptop, dar mă doare în fund că tot nu mă mişc de aici.
Vremea de afară nici măcar nu mă inspiră. Singurele momente în care îmi vine :) sunt cele în care conduc liniştit pe drumuri de ţară care au văzut asfaltul când Noe construia faimoasa arcă.Şi îmi vin în minte tot felul de idei care de care mai trăznite, însă nu găsesc nici momentul şi nici locul potrivit să le pun pe foaie. Că de ar fi să mă opresc acolo unde mă trăzneşte, oamenii ar face cancer de la atâta aşteptare a mult râvnitelor ţigări. Unii poate vă opriţi asupra acestui paragraf şi vreţi să mă corectaţi spunându-mi că de fapt ţigările produc cancerul. Pe dreaquuu...Fiţi serioşi ! Mă gândesc de cât timp are nevoie un om să facă cancer de la pipe şi de cât timp are nevoie să îşi cumpere un pistol cu care să se împuşte că fufa de nevastă-sa se fufu cu alţii. Dau un exemplu, şi doar atât. Până să ajungi să mori de cancer pulmonar sau la gât din cauza cancerului provocat de mahoarcă, mori de cancer la prostată, tumoare pe creier, dacă ai pe ce, ceva BTS luat de pe la curva de ieri, sinucidere din diverse motive sau pur şi simplu lovit de fulger...sau fulgerător de tren. :))) Râd pentru că îmi imaginez ultima scenă.... :))))
Deci, de unde am plecat?