De regulă mănânc porc. Dar nu sunt porc de felul meu de porc ce sunt. Căci porcul are rât iar mi-e îmi şade cu nas, cică. Dar porcul nu e porc destul dacă nu...area alături şi lături. O troacă imensă de lături e lumea porcoasă din jurul meu, în care eu nu sunt porc, nu unul mic, dar ştiu să rânesc în mizeriile lăturilor.
Ea nu e scroafă, căci o scroafă face doar groh groh când la ţâţele ei se adună, nesătui, purcelaşii, drăgălaşii, şi o sug ca pe un penis, erect şi vascularizat, nesupt de porci de porci ce sunt.
Şi oare, vă-ntrebaţi, unde sunt vacile. Pe câmp, într-o poiată sau lângă porcii de acasă. Mişeii se abat doar pe la cârciumi, nu în ograde, şi în cocini unde scroafa, după ani de supt la creier, a ajuns o vacă-n casă.
Şi porcul numai porc să nu mai fie, că la cât de porc a fost odată, a ajuns un bou beţiv.
De regulă mănânc porc. Dar câteodată, în cazuri rare în care vaca ajunge şi în casa mea, o iau pe pajişti lăturalnice şi bag un crac de vacă, atât de greu de mestecat. Hoaşcă bătrână, vaca asta, căci până şi în farfurie îmi stă în gât ţi o înghit greu.
Al naibii carnea pe ea, nu se lasă nici moartă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu