Cică: mănânc , deci exist. Dar nu mai contează că mănânc din resturile altora...important e că atunci când o fac, exist domnule! Şi vine unu care zice că mănânci, deci exişti, nu contează ce mănânci, important e că supravieţuieşti, deci trăieşti. Da, domnul meu, dar nu trăiesc bineeeee...eeeehhh, al naibii potaie chelia lui, că dacă ar da ortu popii, cred că şi moartea şi-ar ruga sfârşitul de frica taxelor, accizelor şi preţurilor ce le-ar impune sătănelul ăsta în iad.
Dar hai, că nici dracu nu e chiar aşa de negru pe cum pare...în orice rău e şi un bine...dar unde e ăsta din urmă, habar nu am...cred că a uitat să mai vină, e atât de mic şi neînsemnat, încât ne-a lăsat baltă şi se va întoarce exact când mă voi putea şi eu întoarce într-atât încâ să îmi văd ceafa.
Dar oamenii deştepţi, cum sincer să fiu, puţini la număr cunosc, şi mai puţini la faptă, nu simt treburile astea. Ei se gândesc doar cum să le meargă lor şi familiilor bine, îşi exclamă uimirea în faţa mulţimii de proşti de care dau cu ochii în fiece zi şi stau în banca lor relaxaţi. Că dacă ar durea prostia, multă lume ar urla...şi mai multă ar ţipa dacă ar durea lenea...Sincer să fiu, unii oameni sunt născuţi pentru a fi ardeleni puri sânge...nu le stă lor în caracter lenea, dar putoarea da...şi aici mă refer la cât de greu se mişcă în orice fac...sau facem.Cred că de multe ori în timpul unui act amoros, început la miezul nopţii, până să urle femeia de plăcere cu veşnicul Ahhhhh, sau măcar până să îl termine, el deja e la ţigară pe pervaz( un Kent lung cât o zi de vară), admirând răsăritul ce molcom mai iese şi el dintre dealurile ca două fese, ce parcă îi amintesc de ....ăăăă, iubitoooo! :))) Dormeai?