Nu am timp. Nu am deloc puţin. Vreau să fac multe dar am atât de mult timp încât mă ocup prea tare de altceva. De lenevit. Şi lenea e atât de odihnitoare uneori...! Acum muncesc într-o echipă interesantă: mincinoşi, hoţi, puşcăriaşi, etc. . Am tot timpul din lume să îi ascult. La un moment dat e obositor să primeşti acelaşi gen de informaţii: eu am făcut, am dres, am muls, etc. . Din multe planuri făcute, rezultă zero realizate...De fapt nu chiar zero, dar nici cu mult peste.
Azi vii, mîine pleci...Aşa sunt şi eu. Mâine, par example, plec. Azi am venit. Dar mă întorc. Poate un pic mai plictisit de viaţă, poate un pic mai lipsit de vlagă, sigur mai rece şi mai nepăsător. Cu certitudine fără nici un chef de a-mi face prieteni noi. Din contră. Poate că acum mai mult ca niciodată, mi-am dat seama că viaţa virtuală e mai chic decât orice altceva. Nu prin faptul că poţi să fi cine vrei să fi. Prin restul.
E o lume mică totuşi cu un alarmant procent în creştere al populaţiei. Sunt sigur că voi apuca momentul celor zece miliarde. Nu mă impacientez. Voi fi tot aici, în faţa voastră, depănând amintiri, minciuni, gânduri, idei.
Vreau să simt în continuare tastatura şi mouse-ul, sânii prietenei mele şi un strop de otravă a lui bachus curgând pe gât în jos. Vreau să trăiesc în continuare. Dar vreau să fiu mai liber. Iar pentru a fi mai liber, îmi trebuie mai puţin timp. Mai puţin timp pentru tot. Să fiu presat de timp, de bani, de hrană, să fiu în pană de idei, să trăiesc la limita bunului simţ. Dar să le am însă, pe toate, cu măsură. Nu vreau să fiu nici cu pula-n cur, nici cu sufletul în rai. Sufletul îl vreau aici iar fundul pe ringul de dans. Şi ueori în Urban Terror, ciuruit de gloanţe. Să fiu copil atâ cât am nevoie, greţos şi irascibil mai mult decât cred alţii că trebuie, dar în acelaşi timp parolist, cerebral şi fără cusur, să pot să mă impresionez....da, eu pe mine.
Am timp...mult prea mult....mai mult decât uneori am nevoie. Dar nu mă plâng. Pentru că sunt şi cu pula în cur, şi cu sufletul în rai.