luni, octombrie 29, 2012


Singurătatea
      Toată lumea are nevoie de astfel de momente. Dacă cineva îmi spune că nu ori e egoist ori vrea doar să mă contrazică.  Vorbesc de momentele de singurătate în care te bucuri de linişte totală, clipe în care nu ai nevoie de nimeni şi, mai ales, nimeni nu are nevoie de tine.  Ultima parte e un pic mai grea pentru că de cele mai multe ori legile lui Newton se aplică şi în astfel de cazuri. Adică atunci când ai mai mare nevoie de linişte, cineva sigur se găseşte să te deranjeze. Iar replica pe care o gândeşti e, mai mult ca sigur o înjurătură grea, indiferent despre cine este vorba: că e mama, tata, soţia sau prietena.
     Dar da, tre sa recunosc că sunt şi clipe lungi în care singurătatea nu mi-a fost deranjată de nimeni. Absolut nimeni. Fără să îmi pun telu pe silent sau ceva de genul. Acum,în timp ce scriu, la un  radio cântă grasu’ ăla cu cucucurcubeul măsii’ şi lumea minunată. Pentru moment, mă traspun în pielea lui. Îmi trece repede în momentul în care îmi amintesc că  obezul ăla a murit. Dar poate că şi eu am fost over the rainbow în unele momente din ziua trecută în care doar am lenevit, singur şi nedisturbat.
     Ah, şi e atât de bine când cineva nu înţelege că singurătatea e un dar de la Dumnezeu...e atât de bine când cei apropiaţi te cred sadic pentru că savurezi orice clipă în care nu îţi sună handicapatul de tel şi nimeni nu e în jurul tău să te sâcâie din minut în minut...!!!
    Daaaaa.....
     E atât de uşor să te obişnuieşti cu singurătatea, dar atât de greu după liniştea mormântală pe care o doreşti să ţi se rupă acest ciclu de zile minunate în care nici măcar job-ul nu mai e pe primul plan. E doar „It’s a wonderfull wonderfull life.....!” 
     Ştiu că de multe ori par sinistru, ciudat sau cine mai ştie cum...Dar mă simt atât de bine să ştiu că da, sunt diferit şi unic şi, mai ales, eu însămi... He he, nu de alta dar e greu să fi aşa! Nici măcar nu mă chinui şi nici măcar nu sunt modest când spun asta.
     Singurătatea e prilej de amintiri, regrete, momente de sclipire, tristeţe, relaxare, intimitate imaginară sau iluzionară dar mai ales şi în special clipe de reflecţie.
     Ador singurătatea atunci când e binevenită!  

2 comentarii: