Copii din nou

Decembrie a aterizat parca mai repede decat eram obisnuiti. Cat de greu si in acelasi timp neinsemnat trecea timpul cand eram copii. Si pe masura ce anii se adunau in desaga vietii noastre, parca orele, zilele si lunile treceau, trec si vor trece din ce in ce mai repede pe langa noi, fara a ne da ragaz sa ne amintim, totusi, macar o data pe an, ca am fost copii, suntem si vom fi. De fiecare data cand zapada se asterne mai serios pe meleagurile pe care traiesc, imi amintesc de clipele cand iarna era anotimpul "cazematelor", a luptelor cu bulgari de zapada, un alt motiv de a "inmuia" fetele(bietele) in zapada, anotimpul in care derdelusurile apareau ca din senin pe strazi, saniile se intreceau sau se rasturnau manate de noi, copiii rosii in obrajiori, fara nici un gand, inghetati pana la piele insa neobositi. Si nu e doar un gand sau o amintire trecatoare. Ma bucur de zapada in fiecare an, simt spiritul sarbatorilor de iarna in mine si redevin copil...Imi fac timp sa ies, sa ma bucur de zapada ca un copil, sa fac un om de zapada traditional, cu morcovi si tot tacamul, sa ma dau pe derdelus, sa iau sania in spate si sa merg la "partie" pentru a ma bucura de cateva momente in mijlocul copiilor, impreuna cu ei. Cati dintre voi nu au uitat ce inseamna sa te bucuri de zapada, de "ingerasii" desenati de propriul trup aruncat in troiene, de sanius, "bulgareala", oameni nostimi de zapada?! Avem timp...vom avea...putem sa uitam macar o clipa de rutina zilnica si de faptul ca ne consideram "oameni mari"...O clipa putem sa fim copii din nou...