Fără speranţă. Ideile sunt distruse încă înainte de a prinde rădăcini. Ce îţi oferă? Nimic. Nu există nici măcar speranţa că ceva se poate, totuşi şi într-un final, transforma în bine. Altminteri, nu ar fi mereu gândul că în altă parte e mai bine.
Construcţiile tale educative sau cum or fi ele, sunt distruse nu încet, cu grijă, ci rapid, fără milă. Nu mai există sentimente pozitive. Ceea ce ştiai dinainte a fi bun, bine, acum s-a surpat. Morala, faptele decente, pur şi simplu chiar şi ura au devenit, nu peste noapte ci într-o clipită, dorinţa de a omorî, şiretenia, mişelia; tot ce e mai urât, sadic şi negru în creier iese acum la iveală. Fraţi, surori, mamă, tată...nu mai există delimitări de acest gen. Acum suntem duşmani toţi, chiar şi noi suntem duşmanii noştri, inamici concurenţi.
Bârfa e în top. Trăim doar pentru a şti ce fac alţii, ne hrănim cu deşertăciune şi cu necazurile celor din jurul nostru; ne lăudăm chiar şi cu durerea noastră aşteptând compătimire. Dar cui îi pasă? Uităm că suntem mincinoşi într-o lume de farisei, mirându-ne de cele mai multe ori de ce nu suntem ajutaţi de alţii, de ce mâini salvatoare nu se întind către noi. Nu pentru că la rândul nostru nu am făcut la fel cîndva, nu pentru că legea compensaţiei nu ar exista. Doar că azi, am devenit cu toţii curvele vieţii de ahtiaţi după faimă, bani şi după o imagine. O imagine pe care vecinul de vis-a-vis trebuie să o ştie nepătată, pe care trebuie să ştii că o dă mai departe altor vecini. Iar dacă unul dintre ei are o fiică pe care el o crede sfântă deoarece aşa apare ea în faţa lui, fără să spun că e o zdreanţă de ultimă speţă şi fără să adaug că de fapt îi seamănă lui, facem pe dracu în patru doar pentru ca imaginea ta să ajungă la ea. Că deh, trebuie să creştem şi să ne înmulţim. Nu contează cum, cu cine, unde şi când.
Pot să fac un bine. Dar ce câştig am de acolo? Niciunul? Foarte bine, atunci nu îl fac. Dar dacă ştiu că mă pot distra copios de pe urma unui necaz, de ce să nu fac tot posibilul să fie realizat?! :))) Sună bine, nu?
Nu emoţii, nu stres, nimic acum. Doar o stare de aşteptare a ceea ce va fi mai rău. Adică ziua de mâine. Manipularea şi teama că altul poate ajunge înainte la orice, indiferent dacă e o bucată de rahat pe lângă care cu două minute mai devreme treceai cu mâna la nas, ne face să intrăm în curse cotidiene cu oricine ne stă în cale.
Am uitat tot. Învăţăm de azi tot ce ni se oferă. Dar ni se oferă doar....chinezării, să le spun aşa. Suntem cuplaţi la un buton de reset de fiecare dată când ceva bun încearcă să ne intre în cap. Niciodată nu vei vedea o persoană chinuindu-se să înveţe să fumeze, ci doar invers.
Nimic nu se pierde...doar virginitatea....nimic nu se câştigă...adevărat a spus....totul se transformă....din rău, în mai rău.
Degeaba încerci să fi optimist, oriunde ai privi în jur, craca de sub picioare ţi de taie fără drept de apel. Ai dreptul doar să fi resemnat, să te afunzi în deşertăciune şi...să taci.
Sunt şi momente în care crezi că te ridici, dar sunt trecătoare la fel ca mareele. Şi de fapt nu te ridici, ci scoţi capul din rahat doar pentru a mai trage o gură de aer. Dar nici acela curat, ci plin de convingeri monstruos de satanice.
Şi culmea, cei ce cred în astfel de vieţi sunt şi cei care câştigă. Pupincurismul, laşitatea, mişelia,şiretenia, vanitatea...fariseii, mincinoşii, hoţii...
Parcă prin faţa ta au trecut nu una, ci două mâţe negre, aducătoare de molimă, ghinion şi gânduri de sinucidere.
Nici o urmă de regret. Nici o schiţare a unui gest. Nici un resentiment. Doar acum, aici, în acest moment. Altul mai bun nu există. Profită de el. Fi satanic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu