What the fuck?

Wow! Am ajuns la un moment dat sa cred ca nu voi mai avea timp pentru mine. Tzzzzzrrrrrrrrrrr!
Si the fuck am ajuns sa am atata timp ca nu mai stiu ce sa fac cu el. Dar este atat de bine cand pierzi timpul degeaba dupa o saptamana de foc la servici,stres si alergatura.
Timpul este de cele mai multe ori dusmanul nostru.Costa bani, e din ce in ce mai putin si parca nu mai are stare, fuge din ce in ce mai repede de parca stie si el ca suntem in secolul vitezei.Dar, fara nici o legatura cu evenimentele anterioare din viata mea, timpul le vindeca pe toate.Absolut toate.Si atunci cand avem un calup de "publicitate" din partea timpului si ne hotaram sa il petrecem alaturi de cei dragi sau cine stie in ce mod relaxant sau nu :) il pretuim enorm. Orice clipa frumoasa, realizare personala sau nu dar care ne face viata mai frumoasa este binevenita si des amintita in discutiile cu cei din jur. Tind sa cred ca nu am ajuns atat de negativisti si deprimati incat sa uitam ca sunt si momente bestiale in viata noastra de care ar trebui sa ne readucem aminte cu drag,sa ne gandim mai des la ele pentru binele nostru decat sa stam tot timpul stresati si incordati, plini de griji si cu capul plecat. Nu imi urmati exemplul. Stresul, oboseala si alergatura mai "doboara si robotzii", vorba unui prieten din copilarie. Pe scurt, acum fix o saptamana am plecat la munte pentru o seara de relaxare completa.Serbarile zapezii, muzica buna,tzopaiala si zbenguiala, risipa de energie si ganduri negative 0. Dupa, credeam ca va urma un drum relaxant de noapte catre casa, exact cum am avut acum doua saptamani cand s-au celebrat serbarile pe partia vartop.Dar din nefericire, a urmat o noapte palpitanta la propriu. Palpitatii,senzatie de sufocare, stare de rau,vertij, mi-au amortit mainile si picioarele iar degetele mi s-au inclestat pe volan de parca erau stranse cu menghina.Eeee, din inconstienta am continuat drumul, prietenii din masina stiind doar ca imi e rau. Am ajuns in faimosul Nucet, unde am luat decizia ca nu mai pot si ca trebuie neaparat sa ajung la spitalul de acolo cu speranta ca imi vor da  ceva macar sa ajung pana la Stei. Ajuns acolo, abia cand am coborat din masina prietenii si eu, implicit, ne-am dat seama de starea in care ma aflam....A deschis nenea de acolo poarta, am ajuns cu chiu cu vai la el dar surpriza: nu tu medic, cica, nu tu perfuzii....Nah, sistemul din Romania. Frisoanele ma faceau sa par ca sunt posedat, atat de tare tremuram....I-am intrebat daca se mai urca cu mine in masina pana la Stei,pentru ca nu vroiam sa chem ambulanta.Au venit si cu chiu cu vai am ajuns acolo unde mi s-a injectat glucoza cu o doza buna de calciu printr-o branula bagata cu grija de o asistenta dragutza si la propriu si la figurat. Mi-am revenit si am plecat acasa unde am adormit tun.
Primul si sper eu ultimul episod de acest gen din viata mea. Si iata ca ajung la ideea de inceput. Acum imi fac un pic mai mult timp pentru mine, pentru relaxare, pentru ca merit si pentru ca am nevoie.Si e atat de bine!
What the fuck, chiar daca nu stiu ce sa fac cu el!
P.S. :Nu faceti greseala de a conduce intr-o astfel de stare. Incostienta nu inseamna eroism! Va sfatuiesc sa ramaneti acolo si sa chemati o ambulanta!!! Lesinul poate interveni oricand si un caz minor poate deveni un tragic accident!
P.S.2: Va sfatuiesc sa aveti tot timpul cu voi un tub de calciu efervescent de 1000....Just in case :)