joi, iunie 09, 2011

Cum se dau unii rotunzi

Spun de multe ori ce nu ar trebui să afle urechile unor terţi. Dar ceea ce spun , nu pentru că o zic eu, dar de cele mai multe ori este adevărat. Şi spun că mulţi, dacă le dai un pic de apă la moară şi te prefaci interesat doar pentru că nu ai încotro, se dau rotunzi. E mare lucru să te prefaci atunci când , de fapt, tu esti pe altă planetă. Am realizat, am făcut şi dres, sunt în stare de, i-am zis, sunt the best ş.a.m.d. , încep să mă irite. Şi asta nu pentru că eu nu am fost în stare să mă relizez d.p.d.v. material. Dar nici lauda de sine nu miroase a bine. Cât un vârf de ac plin de kk, atât valoreză pentru mine ceea ce alţii au relizat. Pentru că ceea ce au realizat ei, pe mine nu mă ajută câtuşi de puţin. Cinste lor şi doar atât. Satan nu se uită la averea ta, se uită la moacă şi dacă vede că ai una de stupid eşti trimis în Rai. Hai să fim serioşi, fiecare îşi vede problema ca fiind cea mai gravă, nu cred că avem nevoie de "socializare" prin metoda "hai să îţi bag cuţitul în spate".
Nimic din ziua de azi nu mă mai impresionează, nimic nu mai e clădit pe be honest, ci pe frate, fii curvă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu